Monday, October 22, 2012

Un nou parc solar in Lechinta

Un nou parc solar a fost amplasat în judeţul Bistriţa-Năsăud, de această dată în localitatea Lechinţa. Acesta are o capacitate de 1,7 MW şi a fost proiectat de către Casa de Investiţii Alianţa, o firmă cu capital privat românesc. Parcul este alcătuit din 6.762 de panouri solare şi a fost realizat în aproximativ o lună, după o investiţie ce a depăşit trei milioane de euro. „Estimările pe care le avem arată că piaţa locală va fi ofertantă pentru furnizori de servicii la cheie pentru proiecte fotovoltaice în următorii doi ani. Volumul de muncă al Egnatia România pentru următoarele şase luni priveşte construirea mai multor parcuri fotovoltaice ce totalizează până în acest moment 28 MW”, a declarat directorul general al companiei Egnatia România, cea care a realizat lucrările la acest parc solar, Thomas Melitsis.

No comments: